PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi 27 decembrie 2022 la ședința ordinară a C.L. Teregova ce a avut loc în Sala de Ședințe a C.L. Teregova.
Această ședință a fost convocată conform Dispoziției Primarului Comunei Teregova nr. 223/2022.
Președintele de ședință, dl. Gherga Ioan, declară deschisă ședința Consiliului Local Teregova.
Prezenți la această ședință: Banda Ioan, Gherga Ioan, Ianoșiga Cristian Paul, Micluț Ionela-Simona, Pîrvulescu Ilie, Sereș Ioan Gabriel, Stepanescu Ion, Bumbăcilă Petru, Trandafir Robert Ion și Văduvoiu Stelian.
Absenți: Copăcean Ana, Micluți Petru și Stoichescu Gheorghe
Mai paricipă: primarul Comunei Teregova.
ORDINE DE ZI:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal al ședinței Consiliului Local al Comunei Teregova din data de 07.12.2022.
- Proiect de hotărâre privind desemnatrea a trei consilieri locali care să facă parte din Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic Sf. Dimitrei Teregova. Inițiator: primar Damian Maria.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcții și a numărului de personal din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Teregova. Inițiator: primar Damian Maria.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea acordării de sprijin financiar pentru anul 2022 pentru Parohia Ortodoxă Rusca. Inițiator: primar Damian Maria.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării HCL Teregova nr. 14/14.02.2019 privind implementarea proiectului ”Investiții în infrastructura educațională în Comuna Teregova” precum și aprobarea susținerii financiare și finalizarea investiției în termen. Inițiator: primar Damian Maria.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de lucrări de interes local ce se vor executa, în anul 2023, cu persoanele majore, apte de muncă, din familiile beneficiare de ajutor social. Inițiator: primar Damian Maria.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2023 la nivelul Comunei Teregova. Inițiator: primar Damian Maria.
- Proiect de hotărâre privind acordării de mandat în vederea reprezentării ConsiliuluI Local al Comunei Teregova în fața instanțelor judecătorești. Inițiator: primar Damian Maria.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal al ședinței Consiliului Local al Comunei Teregova din 21.12.2022
- Diverse
Se întreabă dacă mai sunt adăugiri sau modificări la ordinea de zi. Nefiind, se supune la vot ordinea de zi și 10 consilieri sunt pentru.
Se Trece la pct. 1 de pe ordinea de zi. Se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 8 consilieri sunt pentru și 2 consilieri nu votează: Bumbăcilă Petru și Trandafir Robert Ion.
Se trece la pct. 2 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții ope marginea materialului prezentat. Dl. Bumbăcilă Petru propune pe Pîrvulescu Ilie, Gherga Ioan și Sereș Ioan Gabriel. Se supune la vot proiectul de hotărâre în forma propusă, 6 consilieri sunt pentru și 4 voturi împotrivă: Pîrvulescu Ilie, Banda Ioan, Trandafir Robert Ion și Bumbăcilă Petru. A doua propunere nu se mai supune la vot din cauza că a fost adoptat proiectul de hotărâre în forma prezentată.
Se trece la pct. 3 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Dl. Pîrvulescu Ilie întreabă de ce se transformă postul de la poziția 4 din statul de funcții. I se răspunde că a fost postul fostei contabile. Se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 7 consilieri sunt pentru și 3 voturi abținere: Pîrvulescu Ilie, Trandafir Robert Ion și Bumbăcilă Petru.
Se trece la pct. 4 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții, se supune la vot și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 5 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții, se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 6 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții, se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 7 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Se solicită suplimentarea proiectului de hotărâre cu un nou articol prin care se aprobă bonificația de 10% pentru contribuabilii care plătesc integral impozitul până la data de 31 martie 2023. Nefiind alte discuții, se supune la vot proiectul de hotărâre cu suplimentarea menționată mai sus și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 8 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții, se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 7 consilieri sunt pentru și 3 voturi abținere: Pîrvulescu Ilie, Trandafir Robert Ion și Banda Ioan.
Se trece la pct. 9 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 9 consilieri sunt pentru și 1 consilieri nu votează: Trandafir Robert Ion.
Dl. Pîrvulescu Ilie întreabă ce se întâmplă cu solicitarea lui din ședința consiliului local din 07.12.2022. I se răspunde că se vor prezenta cele solicitate.
Alte discuții nemiafiind, președintele de ședință supune la vot încheierea ședinței și 10 consilieri sunt pentru.

Încheiat astăzi 21 decembrie 2022 la ședința extraordinară a C.L. Teregova ce a avut loc în Sala de Ședințe a C.L. Teregova.
Această ședință a fost convocată conform Dispoziției Primarului Comunei Teregova nr. 221/2022.
Președintele de ședință, dl. Gherga Ioan, declară deschisă ședința Consiliului Local Teregova.
Prezenți la această ședință: Banda Ioan, Copăceaan Ana, Gherga Ioan, Ianoșiga Cristian Paul, Micluț Ionela-Simona, Bumbăcilă Petru, Pîrvulescu Ilie, Sereș Ioan Gabriel, Stepanescu Ion, Stoichescu Gheorghe și Văduvoiu Stelian.
Absenți: Micluți Petru și Trandafir Robert Ion.
Mai paricipă: primarul Comunei Teregova.
ORDINE DE ZI:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului Comunei Teregova pe anul 2022. Inițiator: primar Damian Maria.
- Diverse
Se întreabă dacă mai sunt adăugiri sau modificări la ordinea de zi. Nefiind adăugiri sau modificări la ordinea de zi, președintele de ședință supune la vot ordinea de zi și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 1 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Contabilul prezintă cifrele din prezentul proiect de hotărâre. Nefiind discuții, se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 11 consilieri sunt pentru.
Nemaifiind alte discuții, președintele de ședință supune la vot încheierea ședinței și 11 consilieri sunt pentru.
PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi 7 decembrie 2022 la ședința extraordinară a C.L. Teregova ce a avut loc în Sala de Ședințe a C.L. Teregova.
Această ședință a fost convocată conform Dispoziției Primarului Comunei Teregova nr. 215/2022.
Președintele de vârstă, dl. Micluți Petru, declară deschisă ședința Consiliului Local Teregova și cere să se facă propuneri pentru alegerea unui președinte de ședință care va conduce ședințele ședințele consiliului local Teregova pentru următoarele 3 luni. Dl. Stoichescu Gheorghe propune pe dl. Gherga Ioan. Alte propuneri nemifiind, se supune la vot propunerea făcută și 11 consilieri sunt pentru.
Prezenți la această ședință: Banda Ioan, Copăceaan Ana, Gherga Ioan, Ianoșiga Cristian Paul, Micluț Ionela-Simona, Micluți Petru, Pîrvulescu Ilie, Sereș Ioan Gabriel, Stepanescu Ion, Stoichescu Gheorghe și Văduvoiu Stelian.
Absenți: Bumbăcilă Petru și Trandafir Robert Ion.
Mai paricipă: primarul Comunei Teregova.
ORDINE DE ZI:
- Proiect de hotărâre privind alegerea unui președinte de ședință care va conduce ședințele Consiliului Local al Comunei Teregova pentru următoarele 3 luni.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal al ședinței Consiliului Local al Comunei Teregova din data de 31.10.2022.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului Comunei Teregova pe anul 2022. Inițiator: primar Damian Maria.
- Diverse
Se întreabă dacă mai sunt adăugiri sau modificări la ordinea de zi. Dna. primar solicită suplimentarea ordinii de zi cu încă două proiecte de hotărâre, și anume:
- Proiect de hotărâre privind participarea Comunei Teregova la implementarea proiectului din Investiția I. 4 ”Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național” finanțat prin PNRR, Componenta 11 – Turism și cultură. Inițiator: primar Damian Maria.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Comunei Teregova, prin Consiliul Local Teregova, în calitate de membru asociat la constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Schi Arena Gărâna – Semenic”. Inițiator: primar Damian Maria.
Alte modificări ale ordinii de zi nemaifiind, președinbtele de ședință supune la vot ordinea de zi cu suplimentarea solicitată și 11 consilieri sunt pentru.
Punctul 1 de pe ordinea de zi find epuizat, se trece la pct. 2 de pe ordinea de zi. Se supune la vot proiectul de hotărâre de la punctul 2, în forma prezentată, 8 consilieri sunt pentru și 3 consilieri nu votează: Banda Ioan, Micluți Petru și Ianoșiga Cristian Paul.
Se trece la pct. 3 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind, se supune la vot proiectul de hotărâre în form prezentată și 11 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 4 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții, președintele de ședință supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 11 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct 5 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se cere să se facă propuneri pentru desemnarea unei persoane care să facă parte din Consiliul Director al ADI ”Schi Arena Gărâna – Semenic”. Dl. Stoichescu Gheorghe propune pe dl. Gherga Ioan. Alte propuneri nemaifiind, se trece la vot secret. Comisia de numărare a voturilor comunică rezultatul votului secret: 10 voturi pentru desemnarea dlui. Gherga Ioan în Consiliul Director al ADI ”Schi Arena Gărâna – Semenic” și 1 vot nul. Se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 11 consilieri sunt pentru.
Se trece la Diverse. Dl. Pîrvulescu Ilie solicită ca la următoarea ședință a Consiliului Local Teregova să se prezinte caietul de sarcini și documentația pentru lucrări de reparație a drumurilor din SICAP, data de 23.12.2020, valoare estimată: 70.283,36 lei, CPV 45233142 – 6.
Nemaifiind alte discuții, președintele de ședință supune la vot încheierea ședinței și 11 consilieri sunt pentru.
PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi 31 octombrie 2022 la ședința extraordinară a C.L. Teregova ce a avut loc în Sala de Ședințe a C.L. Teregova.
Această ședință a fost convocată conform Dispoziției Primarului Comunei Teregova nr. 204/2022.
Președintele de ședință, dna. Copăcean Ana, declară deschisă ședința Consiliului Local Teregova.
Prezenți la această ședință: Văduvoiu Stelian, Bumbăcilă Petru, Gherga Ioan, Sereș Ioan Gabriel, Copăcean Ana, Micluți Ionela Simona, Stoichescu Gheorghe, Pîrvulescu Ilie și Stepanescu Ion
Absenți: Banda Ioan, Ianoșiga Cristian Paul, Trandafir Robert Ion, Micluți Petru.
Mai paricipă: primarul Comunei Teregova.
ORDINE DE ZI:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal al ședinței Consiliului Local al Comunei Teregova din data de 26.09.2022.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului Comunei Teregova pe anul 2022.
- Diverse
Se întreabă dacă mai sunt adăugiri sau modificări la ordinea de zi. Nefiind, se supune la vot ordinea de zi și 7 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 1 de pe ordinea de zi. Se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 6 consilieri sunt pentru și 1 consilier nu votează: Sereș Ioan Gabriel.
Se trece la pct. 2 de pe ordinea de zi. Se dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Domnii Pîrvulescu Ilie și stepanescu Ion au întârziat și iau parte la discuții din acest moment. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Dl. Stepanescu Adamescu Ion prezintă cifrele din proiectul de hotărâre. Nefiind alte discuții, președintele de ședință supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 9 consilieri sunt pentru.
Dl. Bumbăcilă Petru întreabă dacă în suma de 290.000 lei, aprobată la rectificarea de buget, sunt cuprinse și achiziția de tubulatură transport apă pluvială. I se răspunde că în această sumă este cuprinsă reabilitarea drumurilor cu tot ce ține de acest lucru.
Nemaifiind alte discuții, președintele de ședință supune la vot încheierea ședinței și 9 consilieri sunt pentru.
PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi 26 septembrie 2022 la ședința extraordinară a C.L. Teregova ce a avut loc în Sala de Ședințe a C.L. Teregova.
Această ședință a fost convocată conform Dispoziției Primarului Comunei Teregova nr. 194/2022.
Președintele de ședință, dna. Copăcean Ana, declară deschisă ședința Consiliului Local Teregova.
Prezenți la această ședință: Gherga Ioan, Ianoșiga Cristian Paul, Micluți Petru, Pîrvulescu Ilie, Banda Ioan, Bumbăcilă Petru, Stoichescu Gheorghe, Stepanescu Ion, Văduvoiu Stelian, Copăcean Ana, Micluți Ionela Simona.
Absenți: Trandafir Robert Ion.
Absent motivat: Sereș Ioan Gabriel
Mai paricipă: primarul Comunei Teregova.
ORDINE DE ZI:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal al ședinței Consiliului Local al Comunei Teregova din data de 26.09.2022.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului Comunei Teregova pe anul 2022. Inițiator: primar Damian Maria.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea fazelor Notă conceptuală și Temă de proiectare, în vederea realizării obiectivului de investiții Construire teren de sport multifuncțional – Liceul Tehnologic Sf. Dimitrie Teregova, Comuna Teregova, Județul Caraș-Severin. Inițiator: primar Damian Maria.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea revocarii HCL Teregova nr. 39/2022. Inițiator primar Damian Maria.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea revocării HCL Teregova nr. 40/2022. Inițiator primar Damian Maria.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea revocării HCL Teregova nr. 49/2022. Inițiator primar Damian Maria
- Diverse
Se întreabă dacă mai sunt adăugiri sau modificări la ordinea de zi. Nefiind, se supune la vot ordinea de zi și 11 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 1 de pe ordinea de zi. Se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 8 consilieri sunt pentru și 3 consilieri se abțin (nu votează): Micluți Petru, Pîrvulescu Ilie și Banda Ioan.
Se trece la pct 2 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind, se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 9 consilieri sunt pentru și 2 abțineri: Micluți Petru și Pîrvulescu Ilie.
Se trece la pct. 3 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă mai sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Dl. Pîrvulescu Ilie spune că ar fi mai bine ca acest teren să fie amplasat în spatele fostei clădiri a finanțelor și nu în curtea școlii. Se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 9 consilieri sunt pentru și 2 abțineri: Micluți Petru și Pîrvulescu Ilie.
Se trece la pct. 4 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind dicuții, se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 11 consilieri se abțin.
Se trece la pct. 5 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții, se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 11 consilieri se abțin.
Se trece la pct. 6 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții, se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 11 consilieri se abțin.
Se trece la pct. 7 de pe ordinea de zi. Diverse. Dna. primar prezintă o solicitare a Comunei Brebu Nou care dorește modificarea pe cale administrativă a limitei de proprietate dintre comuna Teregova și Brebu Nou. Dna. primar mai prezintă o hartă cu limitele actuale. Cosilierii locali prezenți propun ca hotarul dintre cele două localități să fie pe limite naturale (drumuri vechi, drum județean).
În cadrul ședinței Consiliului Local Teregova din data de 17.08.2022, dl. Pîrvulescu Ilie a solicitat să se prezinte Hotărârea Consiliului Local Teregova prin care s-a stabilit locul de depozitare al deșeurilor inerte. S-a prezentat hotărârea adoptată în acest sens, respectiv HCL Teregova nr. 28 din 10 aprilie 2017.
Nemaifiind discuții, președintele de ședință supune la vot încheierea ședinței și 11 consilieri sunt pentru.
PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi 6 septembrie 2022 la ședința extraordinară a C.L. Teregova ce a avut loc în Sala de Ședințe a C.L. Teregova.
Această ședință a fost convocată conform Dispoziției Primarului Comunei Teregova nr. 190/2022.
Președintele de ședință, dna. Copăcean Ana, declară deschisă ședința Consiliului Local Teregova.
Prezenți la această ședință: Gherga Ioan, Ianoșiga Cristian Paul, Bumbăcilă Petru, Stoichescu Gheorghe, Stepanescu Ion, Văduvoiu Stelian, Copăcean Ana și Micluț Ionela Simona.
Absenți: Banda Ioan, Micluți Petru, Pîrvulescu Ilie, Sereș Ioan Gabriel și Trandafir Robert Ion.
Mai paricipă: primarul Comunei Teregova.
ORDINE DE ZI:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal al ședinței Consiliului Local al Comunei Teregova din data de 22.08.2022.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea reactualizării indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiții ”Modernizare drumuri și străzi în Comuna Teregova”
- Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării art. 2 din H.C.L. Teregova nr. 32/2022.
- Diverse
Se întreabă dacă mai sunt adăugiri sau modificări la ordinea de zi. Nefiind, se supune la vot ordinea de zi și 8 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 1 de pe ordinea de zi. Se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 8 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 2 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții, se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 8 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 3 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții, se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 8 consilieri sunt pentru.
Nefiind alte discuții, președintele de ședință supune la vot încheierea ședinței și 8 consilieri sunt pentru.
PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi 22 august 2022 la ședința extraordinară a C.L. Teregova ce a avut loc în Sala de Ședințe a C.L. Teregova.
Această ședință a fost convocată conform Dispoziției Primarului Comunei Teregova nr. 183/2022.
Președintele de ședință, dna. Copăcean Ana, declară deschisă ședința Consiliului Local Teregova.
Prezenți la această ședință: Gherga Ioan, Ianoșiga Cristian Paul, Pîrvulescu Ilie, Bumbăcilă Petru, Stoichescu Gheorghe, Stepanescu Ion, Sereș Ioan Gabriel, Văduvoiu Stelian, Copăcean Ana și Micluț Ionela Simona.
Absenți: Banda Ioan, Micluți Petru și Trandafir Robert Ion.
Mai paricipă: primarul Comunei Teregova.
ORDINE DE ZI:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal al ședinței Consiliului Local al Comunei Teregova din data de 17.08.2022.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea solicitării prelungirii Scrisorii de garantie nr. 368/26.07.2018 de la FNGCIMM SA IFN în valoare de 000,00 lei în vederea garantării obligațiilor de plată a avansului de 650.000,00 lei din fonduri nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat – „Reabilitare, modernizare și dotare cămin cultural comuna Teregova localitatea Rusca” Inițiator: primar Damian Maria
- Diverse
Se întreabă dacă mai sunt adăugiri sau modificări la ordinea de zi. Nefiind adăugiri sau modificări, președintele de ședință supune la vot ordinea de zi și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 1 de pe ordinea de zi. Se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 9 consilieri sunt pentru și 1 vot abținere: Pîrvulescu Ilie
Se trece la pct. 2 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții, președintele de ședință supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 10 consilieri sunt pentru.
Nemaifiind discuții, președintele de ședință supune la vot încheierea ședinței și 10 consilieri sunt pentru.
PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi 17 august 2022 la ședința ordinară a C.L. Teregova ce a avut loc în Sala de Ședințe a C.L. Teregova.
Această ședință a fost convocată conform Dispoziției Primarului Comunei Teregova nr. 182/2022.
Președintele de vârstă, dl. Micluți Petru, declară deschisă ședința Consiliului Local Teregova și cere să se facă propuneri pentru alegerea unui președinte de ședință care va conduce ședințele Consiliului Local Teregova pentru următoarele 3 luni. Dl. Gherga Ioan propune pe dna. Copăcean Ana. Dl. Banda Ioan propune pe dl. Bumbăcilă Petru. Se supune la vot prima propunere, 8 consilieri sunt pentru și 5 împotrivă: Micluți Petru, Pîrvulescu Ilie, Banda Ioan, Trandafir Robert-Ion și Bumbăcilă Petru.
La această ședință sunt prezenți toți consilierii locali.
Mai paricipă: primarul Comunei Teregova.
ORDINE DE ZI:
- Proiect de hotărâre privind alegerea unui președinte de ședință care va conduce ședințele Consiliului Local Teregova pentru următoarele 3 luni.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal al ședinței Consiliului Local al Comunei Teregova din data de 05.07.2022.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului Comunei Teregova pe anul 2022.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea demarării procedurilor specifice și achiziționarea documentațiilor tehnice necesare care să argumenteze atestarea comunei Teregova ca stațiune turistică, respectiv depunerea documentației la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului în vederea inițierii unei hotărâri a Guvernului pentru atestarea comunei Teregova ca stațiune de interes local.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcții și a numărului de personal din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Teregova.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea revocării HCL Teregova nr. 38 și 41/2022.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea reactualizării indicatorilor tehnico-economici la proiectul ”Canalizare menajeră și stație de epurare Rusca Teregova, Comuna Teregova, Județul Caraș-Severin”.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea reactualizării indicatorilor tehnico-economici la proiectul ”Extindere canalizare menajeră în Comuna Teregova, localitatea Rusca, județul Caraș-Severin”.
- Diverse
Se întreabă dacă mai sunt adăugiri sau modificări la ordinea de zi. Dna. primar solicită suplimentarea ordinei de zi cu încă un proiect de hotărâre privind participarea la Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public și aprobarea investiției ”Modernizarea sistemului de iluminat public stradal, în Comuna Teregova, județul Caraș-Severin – etapa II”. Inițiator primar Damian Maria. Se supune la vot ordinea de zi cu modificarea solicitată și 13 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 2 de pe ordinea de zi, se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 8 consilieri sunt pentru, 4 voturi abținere: Micluți Petru, Pîrvulescu Ilie, Trandafir Robert Ion, Bumbăcilă Petru și 1 consilier nu votează: Banda Ioan.
Se trece la pct. 3 de pe ordinea de zi. Dna primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 13 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 4 de pe ordinea de zi. Dna primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 13 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 5 de pe ordinea de zi. Dna primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 12 consilieri sunt pentru și 1 abțineri: Bumbăcilă Petru.
Se trece la pct. 6 de pe ordinea de zi. Dna primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 13 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 7 de pe ordinea de zi. Dna primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 12 consilieri sunt pentru și 1 abțineri: Bumbăcilă Petru.
Se trece la pct. 8 de pe ordinea de zi. Dna primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 12 consilieri sunt pentru și 1 abțineri: Bumbăcilă Petru.
Se trece la pct. 9 de pe ordinea de zi. Dna primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 13 consilieri sunt pentru.
Se trece la Diverse. Dl. Banda Ioan întreabă ce se întâmplă cu plata on-line a impozitelor. I se răspunde că se lucrează la aceasta. Dl. Pîrvulescu Ilie întreabă cine se poate branșa la sistemul de canalizare. I se răspunde că se pot branșa la canalizare, deocamdată, doar cei care se canalizează gravitațional. Dl. Pîrvulescu Ilie întreabă cine supraveghează lucrările de la canalizare. I se răspunde că aceste lucrări sunt supravegheate de dirigintele de șantier. Dl. Pîrvulescu Ilie întreabă ce se întâmplă cu resturile rezultate din construcții. Există hotărâre a aconsiliului local prin care s-a stabilit locul de depozitare a materialelor inerte.
La finalul ședinței au fost prezentate documentele solicitare de dl. Pîrvulescu Ilie: Raportul curții de conturi, cheltuielile cu reabilitarea drumurilor, cartea albă privind domeniul public.
Nemaifiind alte discuții, președintele de ședință supune la vot încheierea ședinței și 13 consilieri sunt pentru.
PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi 5 iulie 2022 la ședința extraordinară a C.L. Teregova ce a avut loc în Sala de Ședințe a C.L. Teregova.
Această ședință a fost convocată conform Dispoziției Primarului Comunei Teregova nr. 169/2022.
Președintele de ședință, dna. Micluț ionela Simona, declară deschisă ședința Consiliului Local Teregova.
Prezenți la această ședință: Gherga Ioan, Ianoșiga Cristian Paul, Micluți Petru, Pîrvulescu Ilie, Stoichescu Gheorghe, Stepanescu Ion, Sereș Ioan Gabriel,Văduvoiu Stelian, Copăcean Ana și Micluț Ionela Simona.
Absent: Banda Ioan, Bumbăcilă Petru și Trandafir Robert Ion.
Mai paricipă: primarul Comunei Teregova.
ORDINE DE ZI:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal al ședinței Consiliului Local Teregova din data de 28.06.2022.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului Comunei Teregova pe anul 2022. Inițiator: primar Damian Maria
- Diverse
Se întreabă dacă mai sunt adăugiri sau modificări la ordinea de zi. Dna. primar solicită suplimentarea ordinei de zi cu încă un proiect de hotărâre privind aprobarea diminuării suprafeței din CF 36088 Teregova. Se supune la vot ordinea de zi cu modificarea solicitată și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 1 de pe ordinea de zi. Se supune la vot, 7 consilieri sunt pentru, 2 voturi abținere: Sereș Ioan Gabriel și Micluți Petru și 1 vot împotrivă: Pîrvulescu Ilie.
Se trece la pct. 2 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Dl. Pîrvulescu Ilie întreabă ce se face cu acești bani. I se răspunde că se alocă la cultură. Nemaifiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 3 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 10 consilieri sunt pentru.
Nemaifiind alte discuții, președintele de ședință supune la vot încheierea ședinței și 10 consilieri sunt pentru.
PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi 28 iunie 2022 la ședința extraordinară a C.L. Teregova ce a avut loc în Sala de Ședințe a C.L. Teregova.
Această ședință a fost convocată conform Dispoziției Primarului Comunei Teregova nr. 168/2022.
Președintele de ședință dna. Micluț Ionela Simona declară deschisă ședința Consiliului Local Teregova.
Prezenți la această ședință: Bumbăcilă Petru, Copăcean Ana, Gherga Ioan, Ianoșiga Cristian Paul, Micluț Ionela Simona, Stepanescu Ion, Stoichescu Gheorghe, Micluți Petru, Pîrvulescu Ilie și Văduvoiu Stelian.
Absenți: Banda Ioan, Sereș Ioan Gabriel și Trandafir Robert Ion
Mai paricipă: primarul Comunei Teregova.
ORDINE DE ZI:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal al ședinței Consiliului Local al Comunei Teregova din data de 31.05.2022.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea solicitării prelungirii Scrisorii de garanție nr. 683/06.10.2017 de la FNGCIMM SA IFN în valoare de 1.800.000,00 lei în vederea garantării obligațiilor de plată a avansului de 1.800.000,00 lei din fonduri nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat ”MODERNIZARE DRUMURI ȘI STRĂZI ÎN COMUNA TEREGOVA”
- Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului Comunei Teregova pe anul 2022.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului „REABILITARE SI REABILITARE ENERGETICA CLADIRE ADMINISTRATIVA TEREGOVA, COMUNA TEREGOVA„, in vederea finantarii acestuia in cadrul Planului National de Redresare si Rezilienta al Romaniei, Componenta C10 – Fondul Local, Obiectul de investitii I.3 – Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii publice de către unitățile administrativ-teritoriale.
- Diverse
Se întreabă dacă mai sunt adăugiri sau modificări la ordinea de zi. Nefiind se supune la vot ordinea de zi și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 1 de pe ordinea de zi. Se supune la vot proiectul de hotărâre în forma propusă, 7 consilieri sunt pentru și 3 consilieri se abțin: Micluți Petru, Pîrvulescu Ilie și Văduvoiu Stelian.
Se trece la pct 2 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții, se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 12 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct 3 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții, se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 12 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct 4 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții, se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 12 consilieri sunt pentru.
Nemaifiind alte discuții, președintele de ședință supune la vot încheierea ședinței și 10 consilieri sunt pentru.
PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi 31 mai 2022 la ședința extraordinară a C.L. Teregova ce a avut loc în Sala de Ședințe a C.L. Teregova.
Această ședință a fost convocată conform Dispoziției Primarului Comunei Teregova nr. 160/2022.
Președintele de ședință dna. Micluț Ionela Simona declară deschisă ședința Consiliului Local Teregova.
Prezenți la această ședință: Bumbăcilă Petru, Copăcean Ana, Gherga Ioan, Ianoșiga Cristian Paul, Micluț Ionela Simona, Sereș Ioan Gabriel, Stepanescu Ion, Stoichescu Gheorghe, Trandafir Robert Ion și Micluți Petru.
Absenți: Banda Ioan, Pîrvulescu Ilie și Văduvoiu Stelian
Mai paricipă: primarul Comunei Teregova.
ORDINE DE ZI:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal al ședinței Consiliului Local al Comunei Teregova din data de 14.04.2022.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea Raportului de evaluare și a vânzării suprafeței de 291 mp. teren din C.F. 35895 Teregova lui Constantin Maria din Teregova nr. 181/D.
Inițiator primar Damian Maria
- Proiect de hotărâre privind închirierea prin procedură de licitație publică a imobilului teren intravilan în suprafață de 40 mp., din C.F. 37733 Teregova.
Inițiator primar Damian Maria
- Proiect de hotărâre privind închirierea prin procedură de licitație publică a imobilului teren intravilan în suprafață de 30 mp. din C.F. 37617 Teregova.
Inițiator primar Damian Maria
- Proiect de hotărâre privind închirierea prin procedură de licitație publică a imobilului teren intravilan în suprafață de 28 mp. din C.F. 36100 Teregova.
- Proiect de hotărâre privind înregistrarea audio-video a ședințelor de consiliu local și publicarea acestora.
Inițiatori consilieri locali: Pîrvulescu Ilie, Banda Ioan, Trandafir Robert Ion și Micluți Petru
- Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului Comunei Teregova pe anul 2022.
Inițiator primar Damian Maria
- Diverse
Se întreabă dacă mai sunt adăugiri sau modificări la ordinea de zi. Nefiind adăugiri sau modificări la ordinea de zi, președintele de ședință supune la vot ordinea de zi și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 1 de pe ordinea de zi. Se supune la vot, 9 consilieri sunt pentru și 1 vot abținere: Micluți Petru.
Se trece la pct. 2 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 9 consilieri sunt pentru și 1 vot abținere: Bumbăcilă Petru.
Se trece la pct. 3 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 9 consilieri sunt pentru și 1 vot abținere: Bumbăcilă Petru.
Se trece la pct. 4 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 8 consilieri sunt pentru și 2 voturi abținere: Bumbăcilă Petru și Micluți Petru.
Se trece la pct. 5 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 8 consilieri sunt pentru și 2 voturi abținere: Bumbăcilă Petru și Micluți Petru.
Se trece la pct. 6 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 4 consilieri sunt pentru, 5 consilieri împotrivă: Copăcean Ana, Gherga Ioan, Micluț Ionela-Simona, Stepanescu Ion și Stoichescu Gheorghe și 1 vot abținere: Sereș Ioan Gabriel.
Se trece la pct. 7 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 9 consilieri sunt pentru și 1 vot abținere: Bumbăcilă Petru.
Nefiind alte discuții, președintele de ședință supune la vot încheierea ședinței și 10 consilieri sunt pentru.
PROCES-VERBAL
Încheiat astăzi 14 aprilie 2022 la ședința extraordinară a C.L. Teregova ce a avut loc în Sala de Ședințe a C.L. Teregova.
Această ședință a fost convocată conform Dispoziției Primarului Comunei Teregova nr. 130/2022.
Președintele de ședință dna. Micluț Ionela Simona declară deschisă ședința Consiliului Local Teregova.
Prezenți la această ședință: Bumbăcilă Petru, Copăcean Ana, Gherga Ioan, Ianoșiga Cristian Paul, Micluț Ionela Simona, Sereș Ioan Gabriel, Stepanescu Ion, Stoichescu Gheorghe, Trandafir Robert Ion și Văduvoiu Stelian.
Absenți: Banda Ioan, Micluți Petru și Pîrvulescu Ilie
Mai paricipă: primarul Comunei Teregova.
ORDINE DE ZI:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului-verbal al ședinței Consiliului Local al Comunei Teregova din data de 04.04.2022.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea solicitării prelungirii Scrisorii de garanție nr. 368/26.08.2018 de la FNGCIMM SA IFN în valoare de 650.000,00 lei în vederea garantării obligațiilor de plată a avansului de 650.000,00 lei din fonduri nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat ”Reabilitare, modernizare și dotare Cămin Cultural Comuna Teregova, localitatea Rusca”.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea valorii de investiție, reactualizată, la obiectivul de investiții ”Reabilitare, modernizare și dotare Cămin Cultural Comuna Teregova, localitatea Rusca”.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea ajustării prețurilor la materiale de construcții conform OG nr. 15/2021 pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare, modernizare și dotare Liceu Tehnologic Sf. Dimitrie, clădire învățământ gimnazial (Școala Nouă) Teregova” , cod SMIS 124017.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului ”Elaborarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană (P.U.G.) Comuna Teregova, județul Caraș-Severin” propus pentru finanțare prin PNRR/2022/C10, Componenta 10 – Fondul Local.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului ”Elaborarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană (P.U.Z.) Comuna Teregova, județul Caraș-Severin” propus pentru finanțare prin PNRR/2022/C10, Componenta 10 – Fondul Local.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului ”Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete (și alte vehicule electrice ușoare) la nivel local, Comuna Teregova, județul Caraș-Severin” propus pentru finanțare prin PNRR/2022/C10, Componenta 10 – Fondul Local.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului ”Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice în comuna Teregova, Județul Caraș-Severin” propus pentru finanțare prin PNRR/2022/C10, Componenta 10 – Fondul Local.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului ”Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – microbuze electrice în comuna Teregova, județul Caraș-Severin” propus pentru finanțare prin PNRR/2022/C10, Componenta 10 – Fondul Local.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului Comunei Teregova pe anul 2022.
- Diverse
Se întreabă dacă mai sunt adăugiri sau modificări la ordinea de zi. Nefiind adăugiri sau modificări la ordinea de zi. Dna. primar solicită scoaterea de pe ordinea de zi a punctului 9. Președintele de ședință supune la vot ordinea de zi cu modificarea solicitată și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 1 de pe ordinea de zi. Se supune la vot, 9 consilieri sunt pentru și 1 vot abținere: Bumbăcilă Petru.
Se trece la pct. 2 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 8 consilieri sunt pentru și 2 voturi abținere: Trandafir Robert Ion și Bumbăcilă Petru.
Se trece la pct. 3 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 8 consilieri sunt pentru și 2 voturi abținere: Trandafir Robert Ion și Bumbăcilă Petru.
Se trece la pct. 4 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 5 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 6 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 7 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 8 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată și 10 consilieri sunt pentru.
Se trece la pct. 9 de pe ordinea de zi. Dna. primar dă citire proiectului de hotărâre de la acest punct. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Dl. Inspector Stepanescu Adamescu Ion solicită corectarea prin scoaterea din anexa la proiectul de hotărâre a sumelor de la 680205 și 68020502. Se întreabă dacă sunt discuții pe marginea materialului prezentat. Nefiind discuții se supune la vot proiectul de hotărâre în forma prezentată, 9 consilieri sunt pentru și 1 vot abținere: Bumbăcilă Petru.
Nefiind alte discuții, președintele de ședință supune la vot încheierea ședinței și 10 consilieri sunt pentru.